Ca sa nu mai trebuiasca sa ma repet : ceea ce scriu sunt povesti, fictiune, simpla imaginatie, adevar in proportie de 10% poate mai putin. Multumesc pentru intelegere.
luni, 29 martie 2010
duminică, 21 martie 2010
WTF?
Cosmar... iar plang, ma zbat, de obicei ma trezesc singura si nu are cine sa ma linisteasca. Sunt obosita in primele ore ale zilei, timp in care ma gandesc obsesiv la tot ce am trait peste noapte. Mai tarziu se intampla ceva ciudat si e valabil de fiecare data. Sangele imi clocoteste dandu-mi curaj sa fac tot ce-mi trece prin cap. Poate nu e vorba cu adevarat de curaj, dar un soi de nebunie ma impinge sa incerc si sa gust din tot ce-mi iese in cale. Stiam eu ca aceste vise socante ori se vor opri ori ma vor inebuni. Si o iau razna, usor, si e atat de bine sa poti sa faci tot ce-ti doresti doar pentru ca nu-ti pasa care va fi rezultatul, desi la cata lume am speriat... nu mai am cu cine sa ma joc... caci iata-ma sambata seara, singura fiindca ceilalti au fugit de cu seara. Am sa ma razbun :)))
marți, 16 martie 2010

Chiar daca trebuia sa se intample de multa vreme, tot cred ca era nevoie sa mai astept. Probabil ca este o greseala teribil de nefericita, insa daca tot s-a intamplat ma bucur si gata. La cata pasiune si nebunie clocotea nu cred ca ar fi rezistat cineva fara sa rupa salbatic bucati mari de placere. Mi-e mila acum de el, l-am ranit dandu-i si luandu-i ceea ce nu era inca indreptatit sa guste.
Tremuratul si nesiguranta din vocea lui ii tradau frica, nesiguranta miscarilor, freamatul, salbaticia privirii, ochii mari iesiti din orbite, de neinchipuit. Folosit si dat afara, s-a supus domestic pentru cateva minute. Il simt cum se bucura si regreta, cum se macina fara a mai avea iesire. Imi pare rau ca a trebuit sa-i fac asta, dar nu am rezistat. Si nici el nu a mai avut puterea de alta data de a se opri sau chiar de a ma refuza subtil. Nu stiu cauza, dar simt efectul.
Superb, dureros de bine. Eu, cea flamanda dupa simtiri, ma vad prea plina. Dupa atata foame m-am hranit cu prea mult, prea tare, prea bun pentru cat rezistam. Daca eu, cea cu experienta si initiativa ma simt astfel, atunci el? Saracul, ce mila ma cuprinde si pe cat de fericita, pe atat de speriata caci el e inspaimantat si socat de ce-a patit. O sa-l doara tare si parca asta nu e asa de rau pana la urma, caci creste, chiar daca fortat, dar se transforma cum vreau si cum ma astept. Copilul meu superb m-a invatat asa cum l-am invatat si eu, dar mai ales am invatat impreuna, am experimentat o data atatea lucruri ce oamenii nu le-ar face in mod normal. Cat imi place ca am gasit pe cineva caruia nu-i pasa cat risca si ce face atata timp cat ii aduce placere. Un alt dependent de adrenalina, un alt nebun si l-am gasit ! 



duminică, 14 martie 2010
vineri, 12 martie 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
