Mormantareala

Eu si fratele - azi - Stendhal - mormantareala(nu se zice)

Sfaturi pentru viata

1. Da oamenilor mai mult decât se asteapta si fa-o cu bucurie.
2. Casatoreste-te cu un barbat/femeie cu care îti place sa stai de vorba. Pe masura ce vei îmbatrâni, îndemânarea de a face conversatie va fi foarte important.
3. Nu crede tot ce auzi, cheltuie tot ce ai si dormi când vrei.
4. Când spui 'Te iubesc' asa sa fie.
5. Când spui 'Îmi pare rau' priveste omul în ochi.
6. Logodeste-te cu cel putin sase luni înainte de a te însura.
7. Crede în dragoste la prima vedere.
8. Nu râde de visurile cuiva. Oamenii care nu au viasuri, nu au prea multe.
9. Iubeste mult si pasional. Poti fi ranit, dar este singurul mod de a trai din plin.
10.În dispute, lupta cinstit. Nu pronunta nume.
11. Nu judeca oamenii dupa relatiile pe care le au.
12. Vorbeste rar, dar gândeste repede.
13! .... Când cineva îti pune o întrebare la care nu cunosti raspunsul, zâmbeste si întreaba: De ce vrei sa stii?'
14. Tine minte ca marea iubire si marile realizari comporta mari riscuri.
15. Spune 'Noroc' când auzi pe cineva stranutând.
16. Când pierzi, nu pierde si lectia.
17. Tine minte cei trei 'R': Respecta-te; Respecta pe altii; Responsabilitate pentru toate actiunile tale.
18. Nu lasa ca o mica disputa sa strice o mare prietenie.
19. Când îti dai seama ca ai facut o greseala, incearca imediat sa o corectezi.
20. Zâmbeste când ridici telefonul. Apelantul va simti asta în vocea ta..
21. Stai o vreme singur.

Plang

Uite plang, chiar plang si zambesc. Ma doare sufletul ingrozitor, ma simt inutila. Incerc de atatia ani sa fac ceva si ma vad rapusa. Oare pentru ce m-am muncit atat? Nu inteleg ! Poate ar trebui sa ma multumesc cu mai putin. Probabil dorintele mele sunt prea multe si prea dificile, insa stiu sigur ca nu sunt imposibile. Ma chinui si-mi simt sufletul nimicit sub povara ce-o port. Maine e ziua mea. Inca o zi.

Sarbatoritul alungat

Sa presupunem ca este ziua lui Ionut. Familia lui si multi prieteni se hotarasc sa-i faca o surpriza: un mare ospat. Ei pregatesc totul, se aseaza la masa, vorbesc tot felul de lucruri si fiecare se simte bine. Deodata, cineva bate la usa: este chiar Ionut, in cinstea caruia se facuse ospatul. Cineva ii raspunde prin usa intredeschisa:

- Ne pare rau, dar nu mai avem nici un loc liber. Toate sunt ocupate. Vino cu alta ocazie!

Nu-i asa ca o asemenea intamplare ar fi ridicola? Ca un asemenea ospat nu ar avea nici un rost? Si totusi, o asemenea poveste ridicola se intampla in fiecare an la 25 decembrie, in mii de case. In multe case se pregatesc pomii de Craciun, darurile si un mare ospat de ziua nasterii lui Iisus. Doar Iisus lipseste. In mijlocul ospatului, El bate la usa, iar ei ii raspund:

- Nu mai avem nici un loc liber, vino data viitoare!

Ce rost are sa sarbatorim Craciunul fara Iisus? In fiecare an oamenii din toata lumea sarbatoresc ziua de nastere a Domnului, dar atat de multi sarbatoresc aceasta zi fara iisus. Sa-l punem pe Iisus in mijlocul sarbatorii de Craciun!

Toamna tarzie

Ma dor umerii ingrozitor, ii am rupti de presiunea copacului ce-l imbratisam cu patima. Atata ce l-am iubit, atata ce m-a incalzit incat am rezistat sa-mi tocesc umerii. Mi-e vanata pielea si imi place senzatia. Durerea ce-o simt se impanzeste dulce in mine. Nu-mi pot ridica mainile, de parca povara inca imi sta in brate.

A fost un frig cumplit, cojocul nu-si avea rostul, pantalonii s-au prefacut in foaie de tabla. Sub cerul inghetat si senin ma intindeam la mers domol prin gerul prea repede venit al unei nopti de toamna tarzie. In tacerea cumplita doar talpile noastre scrasneau pe pietrisul amortit. Nici frunzele nu aveau curajul sa se desparta de crengile lor obosite si sa ajunga in drum. Lumina funerara si pala ii strapungea ochii. Ma privea pe furis de sub capul lasat si trupul garbovit de frig. L-am apucat de brat, l-am tras langa mine si i-am prins in maini grumazul ce-i clocotea a vorbe inecate. L-am strans usor si s-a inecat, dar nu s-a retras. Mi-a inlaturat cojocul, a ridicat bluza si mi-a atins abdomenul. Imi era cald desi mainile sale aruncau inghet in pantecul meu. Dorea sa-mi vorbeasca insa nu reusea. M-am scuturat de el si acum incercam sa-mi continui drumul. Ma urmarea spasit cum calc. M-am inmuiat si l-am luat de mana tragandu-l dupa mine in livada. Nu i-am dat drumul mainii in timp ce m-am rezemat de un copac. L-am bruscat un pic si s-a izbit in mine luandu-mi aerul. Si-a bagat nasul sub barbia mea respirand nervos. Mana libera se zbatea sa atinga cat mai mult si mai apasat in timp ce cealalta se incorda sa-mi rupa palma. Si n-am vrut sa mai vad nimic.

I-am dat drumul. L-am lasat sa se hraneasca. Mi-am intors spatele spre el, am apucat cu forta copacul din fata mea, mi-am proptit umarul in el si ajutata animalic am incercat neputincioasa sa-l daram. Trosnea si scartaia incercand sa ne sustina. Frunzele se scuturau una cate una, unghiile mele incercau sa smulga coaja.

Se facuse cald in jurul nostru. Vapai rosii si albastre imi ardeau simturile. Ma durea trupul de prea multa placere. Asurzisez doar ascultand acel geamat fara seaman. Din burta mea valuri ude si fierbinti imi scaldau picioarele. Si-mi spunea 'rezista', 'stai', 'da-mi tot'. Imi tremura fiinta si inima-mi statea sa crape.

Copacul renuntase sa mai stea teapan leganandu-se sub presiunea umerilor mei. Eu renuntasem sa mai gandesc. Unde de soc din fiecare membru s-au pornit spre pantecele meu si odata ce s-au intalnit m-au facut sa trezesc cu icnete acea noapte ciudata. Tezaurul alb imi frigea in jeturi spatele cand m-au lasat genunchii si m-am culcat pe covorul de frunze. M-a cuprins strans chinuindu-se sa traga aer, mi-a soptit ceva de neinteles si a tras haina peste noi. Divin.

Dupa un timp noaptea si-a amintit de noi trimitand cate un fir de ger ca sa ne patrunda. Ne-am ridicat si-am revenit pe drumul inghetat ce duce catre casa. Tot n-am vorbit, dar zambetele de multumire ne-au tinut de urat pana in asternutul de acasa.

Si totusi cat de vineti imi sunt umerii...