miercuri, 30 septembrie 2009

Cum nu stii niciodata ce se poate intampla (III)

Ma suna si cu o voce joasa imi da vestea proasta. Ma doare pentru el caci doar e al meu si acum ma priveste tot ce tine de viata lui. Incerc sa-l mangai si sa-l incurajez. Rade.
E tarziu, dupa amiaza, calc alene prin praful strazii. Sunt foarte obosita si nu-mi arde de nimic. As vrea sa trec pe la el sa-l vad, insa ceva ma face sa ma razgandesc exact cand eram in fata locuintei lui. Poate n-a ajuns acasa. Imi intorc pasii gandind departe. Noile experiente m-au zdruncinat puternic, efectele au fost insa altele decat cele la care m-as fi asteptat. Sunt totusi multumita. Elementul "soc" m-a scuturat indeajuns incat devierea simtita sa ca conduca pe nesimtite pe meleaguri salbatice.
Ma asteapta asezat pe scarile blocului intr-o pozitie caraghioasa. Zambeste trist. Se ridica, asteapta sa deschid usa. Dau sa-i prind mana si se retrage instant.
Beau un pahar de apa. Ma priveste pierdut, e foarte trist. Se rupe ceva in mine. Ridic "coltul rautatilor" si parca ar vrea sa planga. Ii promit ca va fi ultima data, doar sa ma lase. Nu vrea, zice ca nu e bine, nu e normal. Insist, oblig, ii dau tricoul jos. Il imping pe spate, apuc pe furis ciobul si-l infing in pielea moale de pe coastele lui. Geme de durere, a inchis de mult ochii. I se scurg lacrimile in par. O suvita rosie si calda il coloreaza. Prind cu grija taietura, o incadrez cu dintii si trag puternic. Simt ca lesin de placere. Ii aud inima grabindu-se sa impinga lichidul usor sarat. Imi mangaie parul. E o liniste asurzitoare. Ma hraneste cuminte. Spun "atat" si-l las sa plece. Ma bag in pat, imi aduc aminte ca n-am mancat astazi, insa adorm.
Se misca patul, prin patura simt apasarea grea a cuiva. Un brat puternic incearca sa ma trezeasca. Buze reci si umede imi ating gatul. Abia daca deschid ochii. E tarziu, iar lumina ramasa in camera e cenusie. "E randul tau". Imi apasa sarutul pe gat si-mi scoate bratul de sub mine. Tine in mana acelasi ciob. Parca mi se face frica, doar ca imi simt trupul prea greu pentru a reactiona cumva. Ma doare, doare atat de tare ! Ii place mult, ii fulgera ochii si mai cresteaza o data, si inca o data, si inca o data. Sangele se imprastie pe cearsaful alb, iar el e incantat. Il intinde cu buzele pe pielea mea si pe fata lui. Imi arunca bratul amortit si ma saruta, tot mai adanc, tot mai umed, cu gust nou, cu gustul meu. Si-mi zice "atat" si-s singura din nou.

sâmbătă, 26 septembrie 2009

Cum nu stii niciodata ce se poate intampla

Ma hranesc cu simtiri. Sunt mica si goala, iar trupul mi-e moale. Nevoia asidua de a simti pentru a trai ma mistuie. Doare lipsa pasiunii, ma inebuneste pe nesimtite si ma transforma in acea fiara de care m-am temut dintotdeauna. Foamea salasluieste in trupul meu slab, imi intra sub piele, se scurge prin vene, taie carnea, imi sfarama oasele. Durerea e insuportabila, crizele sunt tot mai dese. Pana si visele ma chinuie. Numai asta noapte rupeam bucati proaspete din carnea celor ce-ar trebui sa ma hraneasca. Totul era plin de sange ce clocotea din cauza furiei mele. Fericita si oarecum razbunata imi lingeam degetele de lichidul cald. Insa se regenerau si doreau sa ma atace. Din nou ii sfartecam. Fara odihna de atatea nopti. Nu stiu cat voi rezista. De unde atata pofta de sange, cum e posibil ca atata violenta sa salasluiasca in subconstientul meu? Ma trezesc obosita, imi strang sotul in brate, il mangai, il sarut, el maraie si-l las sa doarma. Caut pasiunea in agenda de telefon si disperata, n-o gasesc. Foamea ma conduce. Nu ma mai pot opri , desi cu ultimile forte imi infranez pornirile. E tot mai greu sa traiesc ca o persoana normala, foamea imi distruge prefacatoriile. Acum mi-e frica sa nu fiu descoperita.
Cu greu citesc un text despre dragoste. De ce nu putea sa fie unul despre politica? Ei ma asculta cu atentie, isi dau cu parerea si zambesc cu subinteles. Sunt fericiti, le stralucesc ochii. Mi-e mai bine. Surad si eu, le vorbesc si ma trezesc intr-un ropot de aplauze. Unul dintre ei spune ca ma invidiaza. Ma intristez, fac liniste si las sa curga ora dupa ora. Sunt amortita. Telefonul imi reda mesaje pasionale, salbatice, chiar murdare. Cineva incearca sa ma sensibilizeze pintr-o metoda socanta. Citesc si mi-e rau, nu-mi place desi este exact ceea ce credeam ca am nevoie. Nu m-am inselat, doar ca doream ca acele cuvinte sa vina de la sotul meu.
Ma mobilizez. Teatru. Zi internationala. Activitate. Festivitate. Protocol. Ma dor picioarele. Tocurile sunt prea inalte, incaperea prea animata. Vreau acasa, vreau in bratele sotului meu, am nevoie de sarutul lui. De parca as suge energia din el, astfel reusesc sa nu ma daram. Nu ma satur pe deplin infruptandu-ma din el, insa imi pot lua energia necesara de a mai face un pas in cautarile mele bizare ce par a nu mai avea finalitate.
Dupa o astfel de zi trebuia sa se intample, trebuia sa fiu acea "eu", fiara de care ma tem s-a trezit. Am insistat, am spart o oglinda la insistentele lui. De-a lungul bratului sau, o fasie rosie de sange ce clocoteste. Apuc cu nesat, sug si gem in timp ce viata din trupul lui ajunge in mine. Obrajii tineri ii sunt rosii si tremura, ma uit la el pe sub gene si aproape ca mi-e mila. Insfac taietura cu dintii, strang si mi-e gura plina de sange. Se lasa pe spate si-mi permite. Dupa cateva inghitituri ma intreaba daca imi ajunge. Nu m-am saturat, dar ma opresc. Ma ridic, il trag dupa mine. L-am facut al meu cu totul. Inima imi bate puternic.
Acum sunt plina...

luni, 21 septembrie 2009

Alcoholic dream

Un pix nou, atata vreme in care am gandit fara sa scriu. Timp pierdut. Am avut o intalnire stranie. Am fost anuntata de dimineata. "-Avem sesiune de baut. - Poftim?!"

Dupa amiaza, tarziu, incepem. O sticla, doua sticle, nu stiu a cata sticla, homoemo.com, alta sticla, incredibil. Efect uimitor, dans pe Pink, ras pana te pisi pe tine, imi era dor. Filozofam si acum ii cred pe suprarealisti. I-am judecat si acum ma vad, nu in locul lor, nu ma pot asemana, dar echivalez cumva starea. Macar eu nu ma sinucid pentru cunoasterea suprema. E doar foarte bine.