luni, 29 decembrie 2008

In Ajun de Craciun

Sunt in camera mea, doar a mea, parintii mi-au promis ca-mi vor face un loc al meu unde mereu imi voi dori sa vin, probabil au stiut cum sa ma cheme. E liniste si atata pace ca-mi pare ireal. Afara se aude usor vantul, stiu ca e ger, dar aici langa soba, sub bradul plin de atat de multe lumini, mi-e cald si mi-e bine.

Traiesc aceasta experienta cu entuziasm. am asteptat prea mult ca sa ajung aici. abia am terminat de povestit la gura sobei ca as lua-o de la capat. Elena, ingerasul nostru, m-a facut sa ma doare bratele, dar macar am dovedit-o. A obosit si ea , incat a adormit inainte de vreme. Noi am continuat sporovaiala si in lumina galbena din camera ochii parintilor mei luceau cum de multa vreme nu am mai vazut. Sunt fetita lor si asta ma face cu adevarat fericita.

Asta e adevarata dragoste, ceea ce-mi intareste unele idei expuse anterior pe cateva zeci de foi ce s-au trezit acoperite de cerneala. Mama, tata, va iubesc enorm.

luni, 22 decembrie 2008

Cat de bine mi-a fost astazi?

Nici n-am sperat macar, credeam ca-mi explodeaza inima, o fi vazut oare cum imi tremurau mainile?




You Are My Sunshine - 100 Songs For Kids

sâmbătă, 20 decembrie 2008

Mai poate fi ceva original ?

Sunt in cautare de experiente noi si vad ca tot ce vine am mai trait macar o data.
Nu spun ca nu ar fi frumos, dar oare am imbatranit intr-atat incat viata nu ma mai poate soca?
Mereu am fost o persoana extrem de curioasa, si nu e slabiciune in cazul meu, am gustat din tot ce mi-a iesit in cale, si bune si rele fara exceptie, insa tot flamanda am ramas...

duminică, 14 decembrie 2008

L-am vazut.

A trecut.

A trecut de miezul noptii, mi-e greata de tot ce insemni pentru mine si-mi pare rau ca te-am cunoscut.

sâmbătă, 13 decembrie 2008

N-am ce face...

Ei bine... sau nu-i bine... hmmm, ba merge...
Unghiile mi se exfoliaza, parul imi cade, pielea insasi isi ia zborul, asa ca inca sunt vie. O simt ! Plec intr-o expeditie, plec sa-l vad. Si ce daca arat ca naiba? Si ce daca am verigheta? Eh, e ceva, dar nu vad ceva ce m-ar opri.

Bine ca bat campii, asta ma face sa ma simt bine.

Continui cu grasimea ce sta sa cada peste pantalonul prea stramt pentru fundul meu mare (curul, ar zice cineva), macar decolteul ma poarta tantos pintre metereze. Urmeaza buza un pic crapata de la sarutul prea apasat de care am avut parte azi...

Aha, mi-am rupt ciorapul... cu maiestrie, ca doar ma uitam dupa un mascul de vreo 60 de ani. Ce vrei? M-am emotionat, e un om pe care-l stiu de 5 ani si abia azi l-am descoperit... Si am discutat cu el, a fost atat de profund, m-am asezat dupa aceea intr-o banca si reeditam vorbele mele. Am fost buna :P:P:P Mda... m-am certat cu blonda iara, mi-a iesit pasenta cu lucrarea de deziderat... si am reusit sa fac dragoste asa cum mi-am imaginat dimineata.

O zi implinita. Am frecat wc-ul bine... Ah, asta nu trebuia sa zic. Ba cum sa nu? Care se pisa in casa mea trebuie sa vada ce buna sunt, nu?

Bine... am ras cu prietenul meu de ma durea burta, l-am facut "bou" si el a acceptat ca poate fi orice. Chiar poate ! Doar ca nu stiu cu cate persoane poate fi el atat de... intreg.

Hai ca ma duc sa-mi pup fratiorul si sa-l chinui un pic. Azi iubesc pe toata lumea, mai putin doi :).

M-am indragostit lumeeeeeeeeeeeeeeeeeeee !!!

luni, 1 decembrie 2008

Amintirile unei copile ( IV ) - Concluzii ?

Ce lume aberanta. Totul pare a fi pus la locul sau, dar la o privire mai atenta se observa haosul din jurul nostru. Nu va uitati in jur, uitati-va inauntru vostru. Ce jale, ce amar, ce dezordine, cate nevoi nedesfatate, cate ganduri de iubire neimpartasite.



Ma uit in mine. Un biet suflet amarat, chinuit, ars, biciuit. Parca pietre de moara apasa pe pieptul meu, parca focul iadului ma inconjoara. Cum as putea linisti vapaia, unde sa gasesc fericirea, cum trebuie traita aceasta farama de viata ? Simt cum o patima arsatoare ma copleseste, ma sleieste de puteri, imi seaca inima, imi evapora izvorul vietii. Nu mai am forta, mintea imi este intunecata, voi inebuni. Eu chiar am iubit din tot sufletul si cu toata fiinta, am iubit cu tot trupul, cu fiecare fir de par, unghiile mele au iubit, inima, stomacul, ochii ce au lacrimat atata, am iubit cu tot ce am avut.

Zilele au trecut frumoase si zglobii, la acea varsta am cunoscut fericirea adevarata. Atunci gandurile negre nu aveau puterea sa ma atinga. Eram pazita de mintea mea necoapta, nestiutoare, dornica de a experimenta, de a simti senzatii noi.Astfel traiam langa el, inconjurata de iarba verde, de aierul curat, scaldata in apele calde ale iazului, uscata de mangaierea vantului, plimbata de cal si iubita de el. Aveam si atunci nelinisti : "de ce nu se uita la mine incontinuu?", " de ce nu ma stange acum in brate?", "de ce nu ma saruta?". cat tanjeam dupa bratele lui, dupa mirosul lui, dupa buzele lui fierbinti. Mi le doream mult si au venit pe rand ca niste ploi racoritoare de vara. Eram in Paradis, eu si el, in lumea noastra. Ne scaldam, ne tolaneam in iarba inalta, ne jucam, zburdam, calaream acei doi cai tineri ca si noi si pe cel batran si bland. Stelule, mai stii cum ne duceai pe amandoi in spinare in galop si la pas, dupa vrerea noastra?


Ce clipe de vis, ce fericire, ce amintiri divine, doi copii in gradina lui Dumnezeu. Lui Dumnezeu i-a placut acea iubire, fiindca a avut grija ca ea sa infloreasca. In soare si in vant, in ploaie si-n zapada, in ger sau langa soba, totul era vis. Timpul trecea, copii erau adolescenti acum, ei isi dadeau seama tot mai mult de iubirea lor. Infloreau unul langa altul fara sa fie deranjati de nimeni. Fericirea lor era tot mai mare, fiecare clipa petrecuta impreuna era unica. Erau indragostiti, cei mai indragostiti, asa ca s-au ATINS.

Dar vai ! Cel rau s-a uitat in gradina lui Dumnezeu si vazand atata fericire s-a infuriat. Nu i-a fost usor, dar si-a adunat multa rabdare, si-a facut multe planuri si a inceput. Fetei i-a scos in cale un alt baiat cu o frumusete luciferica, cu bogatii si faima. Cel rau a pus in gura acestui nou baiat doar cuvinte mestesugite, mangaieri tandre, promisiuni desarte. Presurand astfel inaintea fetei doar ispite dulci ce aveau sa duca la pierzania sufletului ei cel curat, fata s-a pierdut. La fel facu si cu baiatul cu sufletul curat. raul ii scoase in fata o fata cu nume de floare, cu ochi patrunzatori, cu mangaieri amagitoare. Acestea fiind facute, cei doi indragostiti nu au rezistat tentatiei si au gustat din pacat. Acum ei traiau intr-o fericire falsa.


Si a mai trecut ceva timp.


Dumnezeu si-a amintit de ei si s-a uitat sa vada cum inflorea iubirea lor. Nu i-a vazut impreuna si s-a suparat. Atunci a venit pedeapsa divina. El a deschis ochii celor doi copii iubiti ai lui. Si au vazut atunci, baiatul si fata si-au dat seama de greseala savarsita, le-a parut rau insa nu aveau puterea si vointa necesara pentru a se indrepta. Atunci Dumnezeu a aruncat asupra lor blestemul : "sa iubiti si sa nu aveti parte!"

Grea povara a coborat atunci asupra copiilor. Ei au descoperit ce greseala facusera. fata si-a dat seama ce satana alinta acum la piept, acel baiat trimis de cel rau era acum un balauri cu limbi de foc. baiatul a vazut si el ca tinea la piept o vipera ce il invenina zilnic. Dar ce folos? Acum erau izgoniti din Rai, sufletul lor era patat, fericirea nu se mai putea reintoarce la ei.

In aceste momente grele, cei doi s-au intalnit, s-au imbratisat cu disperare si si-au promis sa repare greul facut. dar mai era oare posibil? Din cenusa ce ramase de pe urma iubirii lor, a prins viata un boboc de floare. Era mic, plapand, abia rezista. dar ei erau hotarati sa-l faca sa creasca. Il udau cu lacrimile lor, il hraneau cu uibirea ce se nastea iarasi intre ei. Astfel floarea crestea, desi nu era deloc usor. Era un trandafir cu petale rosii ca focul inimilor lor, avea petale catifelate ca mangaierile copiilor, era udata cu roua lacrimilor de parere de rau. Cu toate acestea, trandafirul avea spini mari, ascutiti ca lanciile celor mai cruzi dusmani.



Fericirea nu a mai fost aceeasi. Clipele de suferinta, deznadejde, lacrimi amare, curgeau cumplit ca apele involburate ale unui rau de munte. Cu cat floarea era mai mare, hranindu-se cu patima iubirii lor, cu atat spinii erau mai aprigi, facand suferintele iubitilor de nesuportat. Ei implorau mila lui Dumnezeu. amandoi se rugau pentru iertare, amandoi cereau sa li se dea inapoi fericirea. Dar ei nu vedeau mila.

Putinile clipe petrecute impreuna, nu insemnau nimic pe langa lungile zile cand nu se vedeau. Aveau o clipa sa se iubeasca nebuneste, se citea dispararea in ochii lor si despartirea ii pandea.Avandu-se unul langa altul se infruptau cu nesat din sarutari si mangaieri. ar fi stat incontinuu unul langa altul, fara sa doarma, sa manance sau sa bea. Acea clipa insemna doar dragoste, cuvinte dulci, imbratisari fierbinti. dar erau blestemati, asa ca, acele momente treceau repede si zilele se singuratate ii invaluia. Ce chinuri groaznice, ce foc naprasnic era atunci in sufletul lor. Ce greu ii pedepsise Dumnezeu.


Dumnezeule, uita-te la ei, intoarce privirile spre ei, alina suferintele, potoleste inimile, da-le un rost, lasa-i sa fie fericiti sau... daca nu vrei, atunci curma-le iubirea, fa-i sa uite unul de altul.


( Ma opresc cu povestirea in 2004, ultima vara in care am hranit floarea, in care am incercat sa-mi salvez iubirea. Am simtit ca nu am putere si i-am zis, el m-a implorat sa nu renunt, dar am fost lasa, am fost cuprinsa de frica. Ma urcam in autobuz si el din capul scarilor stiga la mine sa nu plec. Pentru ultima data i-am zis "Nu" si el m-a intrebat " Tu stii ce faci?" Am plans fara oprire multi ani, mai exact pana in vara lui 2008 cand am inchis ochii pentru totdeauna si asa ii voi pastra. Patru ani nu l-am vazut desi a fost mereu cu mine. Dupa ce m-am casatorit l-am revazut si am avut impresi a ca ma evapor. Pe acelasi drum prafuit l-am intalnit pe el, alaturi de un manz. Eram cu mama, am prins-o de mana si i-am zis " Stii cat imi e de drag?". Dumnezeu are planul sau. Multumesc. Accept. )




Povestire scrisa si simtita pe muzica lui Beethoven : Piano sonata No.14 " Moonlight" ; Piano sonata "Pathetique"

Amintirile unei copile ( III )

Alte zile si nopti fara sens , copila traia ceva nou si atat de placut, incat toate gandurile ei erau adresate lui. Nu l-a mai vazut multe zile, astfel s-a hotarat sa mearga in acel loc atat de drag ei. Soarele era incasus, greierii cantau, ajunsa acolo se intinse pe iarba si astfel incepu o lunga asteptare. Cerceta zarea insa el nu aparea. Soarele incepu sa alunece usor spre apus, oferind un spectacol uimitor de lumina si abia atunci el aparu. A venit iara sa-si adape manzul.



Zile de-a randul s-au intalnit acolo, cei doi legand o prietenie deosebita, parca uitand de lume si datorii. Au urmat ani buni in care iubirea lor devenea tot mai frumoasa si puternica.



Era ultima vara dintr-un sir lung, acum exista ceva ce le umbrea fericirea, de aceea preferau sa-si aminteasca doar de ceea ce au trait impreuna. Vorbeau mereu de serile cu apusul de soare, serile in care dansau pana la epuizare, de cerul cu stele ce ii acoperea cand se pierdeau unul in bratele altuia, fuga vijelioasa a cailor. Adorau sa calareasca, sa inoate, sa vorbeasca pana in zorii zilei, sa plece pe campii pentru plimbari de ore nesfarsite, sa danseze pe muzica greierilor si a pasarilor. Se cautau in orice moment al zilei sau al noptii, in praful drumului, in acel loc fermecat, la iaz, pe camp, oricand gaseau un motiv sa stea impreuna.



Baiatul devenea barbat si copila se transforma in femeie. Cea mai pura iubire de copii avea sa fie inlaturata de alte pofte. S-au atins?

duminică, 30 noiembrie 2008

Amintirile unei copile ( II )





Cred ca dupa inca doua veri trecute, pe acelasi drum prafuit, copila se plimba scaldata in soare, bucurandu-se de fusta ei cea noua. Zambetul ii incoltea fara voie pe buzele ei, iar obrajii ii ardeau. Imprastia praful si se parea ca pluteste prin norii ce se formau. Nici nu banuia ca el avea sa apara si sa rada de ea fara rautate. Copila se simti lovita si se rasti la el. Si acum tin minte cum a strigat "Nu vezi ca esti de insurat? de ce te legi de copiii ca mine?" El a tot ras si a plecat asa lasand-o in urma.

Spre seara, fata si-a amintit de acel loc fermecat si parca un dor nebun o impingea sa-l viziteze iara. Nu rezista ispitei, iar cand soarele inrosea cerul spre apus, ea ajunse acolo plina de spaima. Fiindca apusul o fermeca , se aseza pe iarba moale si cu privirea pierduta cerceta schimbarile cerului. Un nechezat puternic o trezi din visare. Nu avu curajul sa caute de unde vine zgomotul, doar fugi pana in varful dealului . Sub rochita subtire de vara, sanii mici si goi se zbateau sa iasa afara. Ajunsa sus, picioarele ii intepenira.


Usor, ca prin vis, isi intoarse privirea, iar pe malul apei, din cauza luminii ce ii batea in ochi, distinse doua umbre ce infatisau un manz si stapanul sau. Era ca in basmele sale cu zane, cavalerul era acolo si astepta. Nu putea sa rateze asa ceva, astfel, cu pasii mici cobora valea. El astepta nemiscat, nu scoase nici un sunet, parca simtea frica ei. Tinea manzul de capastru, mana sa puternica reusea sa-l stapaneasca, iar ea era tot mai vrajita de imaginea ce avea sa-i fie dezvaluita odata cu apropierea ei. Conturul barbatului cu umerii lati cu bratele tari si frumoase, curbele calului, alcatuiau toata frumusetea lumii. Pasii au tot condus-o pana cand ochii ei l-au putut distinge bine. Si l-a vazut pe el, cel care a ras de ea pe drum, cel care dintr-o joaca i-a scris "te iubesc" doar sa nu mai planga. Un val de caldura ii clocoti sangele si ii facu trupul sa tremure. Atunci el ii zise "buna seara" cu un glas apasat si iritant pentru urechile ei. "Cine esti tu?" o intreba baiatul si ea raspunse "nu e treaba ta ! " si a plecat dezamagita de descoperire.



O noapte alba, o alta zi obisnuita, pana cand pasii au condus-o iarasi in acelasi loc. El astepta linistit, intins pe iarba, iar manzul pastea alaturi. la vederea lui , sentimente necunoscute au invaluit-o si a plecat, nu a avut curaj sa se apropie. "Nu am sa ma mai intorc", a zis fata.


O alta zi fierbinte de vara, numai buna de o baie la iaz. Grupul galagios a pornit de-a valma spre apa. Glume, tipete, rasete, glasuri de baieti si fete se auzeau in toata valea. Hainele sareau in stanga si-n dreapta, zgomotul apei ce imbratisa trupurile tinere inveseleau cerul, atmosfera era de vis si veselie. Fata inota, zambea, traia. In nebunia momentului ea se hotara sa treaca iazul in inot. Cei de pe mal o incurajau, iar ea nici ca a mai stat pe ganduri si pleca sa taie valurile usoare. Inotul mereu a fost placerea ei, asa ca intr-o adevarata desfatare isi infinse bratele in apa si inainta asemeni unui peste fara sa priveasca in urma. Dupa o vreme de inotat, pe la mijlocul apei, se lasa pe spate si pluti privind norii albi si pasarile ce-i zburau deasupra capului. Nu a auzit tipetele celor de pe mal si nici nu avea cum. La o distanta considerabila de uscat, cufundata in vise si fericita, nu ar fi acceptat ca nimeni sa o distraga.


Atunci trupul ii fu invaluit dintr-o data de o apa rece ca gheata, soarele nu mai ajungea la ea, iar bratele nu o mai ascultau. Curentii apei o imbratisara strans si fundul apei dorea sa-i atinga faptura. Cu ultimile forte se intoarse si incerca sa scape. Tot zbatandu-se fara rost, un brat cald o apuca de umar zicand "hai". Ea il urma, inotau amandoi in liniste. Rusinata se lasa condusa de el in tacere. Ajunsi in partea cealalta a iazului el o prinse de mijloc si o aseza astfel incat picioarele ei atinsera pamantul malos. Frisoanele o cuprinsera, apa i se scurgea pe trupul ud, vantul incepu sa bata, iar valurile ii mangaiau abdomenul. El o privea fix si ochii lui pareau ca o certau. " Ce-a fost in capul tau?" Si iarasi liniste. "Tremuri, hai sa iesim din apa." "Nu." Mirat el o cuprinse, iar in lumina apusului ei doi pareau ca unul. Din cealalta parte se auzeau tipete de veselie, rasete, iar ei stateau asa incremeniti, uitati de lume parca.


Soarele aproape ca plecase dupa deal. "Pana ajungem dincolo in inot va fi intuneric, ti-e frica?" " Nu, hai s-o facem." Fara sa se gandeasca prea mult, ei au plecat in inot, iar cand au ajuns dincolo, prietenii i-au aclamat puternic.

Amintirile unei copile ( I )



Nimic in lumea asta nu ma face sa ma simt mai implinita decat un sentiment sincer ce-mi este adresat. Mereu am zis ca dragostea nu conteaza, si totusi... suntem facuti din dragoste. Iubirea pare sa fie esenta noastra.



Intr-o zi fierbinte de vara, copila se plimba alene prin praful drumului de tara. Mintea sa de doar 10 ani visa la papusi, printese si magie. Era inconjurata de dragostea parintilor, grija bunicilor si nu de multa vreme un fratior i-a umplut zilele. O viata ireala, lipsita de griji, cu zambete sincere, cu inima pura, cu trupul plinut si zburdalnic. Atat era de vorbareata... si orice nazbatie a ei era atat de dulce... ca orice copil iubea animalele, fuga de-a lungul campului, praful, aerul, apa, desi parca nu era constienta de acestea.



Parca acum imi joaca in fata ochilor acea copila. O vad facand mancare in oala cainelui si impartind apoi prietenilor din munca sa. Nu pot uita fuga prin lanurile de grau, fara oprire, fara oboseala, urme ale acelui sentiment au ramas inca in memoria mea. Nimic in viata copilei nu era banal si cu toate acestea nimeni nu s-a gandit nici atunci si nici acum ca destinul o va calauzi spre trairi greu de imaginat.



La varsta aceea frageda a auzit de "intalnire" si aplecat sa vada cum este. A ajuns in locul de vis unde iarba e mai verde decat oriunde, unde apa o inconjura... Mireasma florilor au adormit-o si atunci visele au venit aratandu-i ce va urma. Tenebre, umbre, stafii, fete necunoscute, rautate, groaza, un vis pe care niciodata nu-l va uita si mereu se va intoarce la el. Se trezise plangand, dar el o prinse de mana si o privi dulce. Printre sughituri si lacrimi il vedea cum din chibrituri el ii scria "te iubesc" pe nisipul lasat in urma de apa. Ceva din el a speriat-o si mai mult, atunci o lua la fuga si nu se opri pana acasa. Nu mai trecu pe acolo multa vreme, iar pe el nu avea sa-l vada
inca multe zile de acum.

vineri, 28 noiembrie 2008

Chinul meu... cel de toate zilele.

Razboiul din inima mea lasa victime.Atrag in acest macel ce ma mistuie, oameni nevinovati si oricum as actiona e imposibil sa-i mai salvez. Trebuie sa aleg, sa lupt pentru a merge pe o carare dreapta. Sunt satula sa pasesc pintre pietre si spini, insa ce cale sa urmez? Nici lacrima, nici ruga nu-mi indruma pasii. Nici dragostea nici ura nu-mi dau un tel. Ma intreb cat vor mai rezista, cat vor mai inghiti cei din jurul meu. In acest moment tot ce-mi mai pot dori este linistea.



Am pierdut-o demult. Sunt ani multi de cand m-am condamnat la viata pe care o duc. Ma simt cu sufletul sfasiat si vandut acelui blestem. Am ochii inchisi, nu mai aud si nu mai simt, imi chem speranta insa ea nu-mi raspunde. Nu mai am nimic... sau poate am prea multe. Capul imi vajaie, ochii imi ard, urechile-mi pocnesc si inima-mi sangereaza. Trupul mi-e slab si sufletul cenusa, nu vad nici o mana capabila sa ma ridice. De ce sa ma agat? Ma scufund intr-o realitate morbida, plina de monstrii mei si de zamislirile unui suflet neimpacat. Nimeni nu-mi aude tipatul, nimeni nu ma alina, ma voi macina... si ce folos? Imi vreau speranta inapoi, mi-e dor de bucuria de a trai, tanjesc cu disperare dupa tihna de odinioara. Vine inca o zi si odata cu ea va incepe un alt episod al acestor scene de groaza. Nimeni nu poate deschide lacatul temnitei in care am fost ferecata acum multi ani.


Si parca nici nu mai astept, sunt fara simtiri, doar inima o mai am, dar si aceasta se mistuie. Mi-e atat de frica de ce va urma, iar groaza mea creste cu fiecare zi.

Povesti de neadormit copiii


Nu mai dorm copiii, caci visele adultilor pornesc de-a valma si impanzesc precum intunericul; tenebrele celor mai inspaimantatoare creaturi ale imaginatiei imbolnavite de cotidian pornesc desfranandu-se in spatele oricarui ochi bland ce te priveste. Minti bolnavicioase ascunse in spatele unei fete zambitoare te biciuiesc. Se desfata furia in noi, iar noi acceptam, ne supunem deoarece omul nu e invatat sa se multumeasca cu ceea ce are. Mereu "MARILE SPERANTE" ne slabesc si ne conduc spre drumuri accidentate, fara sfarsit. cei puternici vor intelege, chiar daca va fi prea tarziu si in ultimul lor moment se vor cai.