luni, 19 octombrie 2009

Cum e cand stii ce se poate intampla (II)

- Hai sa bem o cafea.
Deschid ochii somnoroasa, deschid ochii si-s nervoasa. Vad blocuri si lume multa, nu stiu unde sint.
- Sint zilele Dorohoiului, si-mi apuca bratul si ma scutura incet sa ma trezesc.
Balci, tampenii, chinezarii, tiribombe, lumea se plimba printre ele chiar mai plictisita decat mine. Ajungem la un bar cu autoservire. Ma duc direct la masa zicandu-i sa ma surprinda. Nu mai vine desi aproape am terminat prima tigara. ma ridic si-l privesc prin vitrina cum vorbeste zapacit cu una dintre chelnerite. Ma asez la loc si-mi mai aprind una. Ma plictisesc, mi s-a uscat gatul. Ma ridic furioasa si ma postez langa el.
- Ce vrei?
- Ti-am zis sa ma surprinzi, dar nu asa.
- Imediat.
Ma intorc la masa si iar ma pun pe asteptat. Nu stiu cat am asteptat, dar iata ca-l vad venind cu o ceasca de cafea pe jumatate goala. Rade desi e evident ca sint suparata, dar ma calmez oarecum cand imi povesteste ca de fapt erau doua cafele cu lapte si chelnerita le-a varsat langa ghiseu. O fata frumusica dealtfel, dar cam nesigura ce cu miscari nu prea controlate facea naveta intre bar si mese. Din urma ei, o femeie invarsta si grasa, repara tot ce fata stica.
- Ai rabdare, comanda va veni.
Mananc, beau o noua cafea si fumez cu nesat, totul in liniste. Nu am chef nici de leagane , nici de aglomeratie, asa ca-l iau mai mult pe sus si-l imping pe usa afara. Chelnerita ne urmareste ciudat cu privirea.
S-a incalzit, iar bluza mea neagra nu ma ajuta, el se dezbraca pana la un ultim tricou alb ce-i scoate in evidenta fizicul puternic si sanatos. Are un piept frumos si-un gat lung so gros, mijlocul ii e subtire si totusi ceea ce ma farmeca e contrastul dintre pielea lui aproape neagra si tricoul imaculat.
Ma asez pe bancheta din spate iar el la volan. Ii trec mana prin parul sau negru si des. Cobor pe gat zgaraindu-l usor si icneste. Ii ating umerii incercat in zadar sa-i cuprind cu palma mea. Continui spre piept si intoarce capul respirand greu. Cu ochii negri, mari si ingroziti ma intreaba ce vreau. Zambesc si ma asez la loc.
Acasa ne asteapta toti cu masa pusa. Iau cateva guri si plec in camera mea. Patul nu e strans, asa ca ma bag sub plapuma si adorm. Seara tarziu ma trezesc din cauza unor tropote grele pe sub fereastra mea. Stiu ca e el si-l strig. Intra in casa si ma ajuta sa fac patul.
- Imbraca-te bine, iesim la plimbare.
Omul asta nu e cu toate, e intuneric si e groaznic de frig. Ii zic mamei ca iesim si ma incalt. Nerabdator si zgribulit imi zambeste. Mergem grabit pe drumul pietruit de tara. E liniste, in seara asta e o nunta in sat si cei mai multi sint plecati. La magazinul aflat la mai bine de un kilometru de casa luam un pachet de carti si doua beri. Ne asezam pe-o banca, afara-n frig, bem si jucam carti. Tremur cu mainile pe sticla si pe carti. Mai aduce un rand de bere desi e intuneric si abia zaresc ce carti am in mana. Vorbim si povestim tampenii. Si el tremura. O bufnita face sa rasune pustietatea unde ne aflam. Magazinul s-a inchis, frigul e crancen si aerul imi taie plamanii. Imi cere o tigara desi el nu fumeaza. O pufaie nervos. Nu stiu de ce-i place sa se chinuie in frigul asta.
Ne ridicam si ne indreptam spre sat. Cainii ne latra, iar lumina pe strada asta nu s-a aprins. Se opreste in fata bisericii si o priveste. Ii iau mainile intr-ale mele. E mai rece decat mine. Ii cuprin mijlocul si-mi las capul pe pieptul lui. Il simt tremurand, inima-mi bate cu putere, el sta inert cu mainile spanzurate pe langa trup.
- De ce-ti bate inima asa?
- De la frig.
Si ma cuprinde strans si stam asa in frig si intuneric. Se vad crucile din cimitir si inchid ochii inghesuindu-ma la pieptul lui.
O iau la fuga prin pietris si incearca sa ma prinda. E miezul noptii si galagia noastra starneste cainii. Fugim mai mult sa ne incalzim. Ajungem pe strada luminata, radem zgomotos, "ne batem", ne fugarim. Paznicul ne intreaba de sub un gard ce e cu noi. E bine si in acelasi ritm de joaca ne indreptam spre casa.
- va urma -
Am zis eu ca va urma, continuarea e scrisa, dar n-o pot posta pana nu-mi clarific gandurile.

Cum e cand stii ce se poate intampla (I)

- Te trezesti mama?
- De ce?
- A venit dupa tine, ce sa-i spun?
- Mi-e atat de somn, nu stiu...
- Hai mama, pui si tu un acatist, aprinzi si tu o lumanare...
- Bine, zi-i ca vin.

Ies din caldura patului si desculta prin frigul de pe sala pasesc ca pe ace. Raceala gresiei din baie imi intra pana in maduva oaselor, tremur necontrolat. Deschid robinetul si simt mai multa raceala. Vreau inapoi in pat.

-Hai grabeste-te, te asteapta in poarta!

Imi umplu pumnii cu apa si-mi ud fata. ma cutremur toata si-mi fuge somnul. Un glas gros si neclar incearca sa lege doua cuvinte pe la usa.

- Ocupat !
- Hai odata !

Ma uit in oglinda. Am ochii unflati de somn si-s asa de zbarlita. Deschid usa baii si-l imping nervoasa. E prea dimineata pentru mine. Ma imbrac cu ce am, doar niste blugi si-o bluza neagra, nepotrivit pentru locul unde voi merge, insa nu-mi pasa. acum imi mormaie la usa dormitorului si-l trag inauntru sa-mi zica ce vrea. tace si priveste in pamant. Imi aduce papucii si ma ajuta sa ma incalt. tata ne priveste din usa si rade de noi. Ma rusinez.

- Iarta-ma, si ma las sarutata pe frunte. Se repede si mama sa ma sarute. Mainile lui uriase imi prin mijlocul si aproape ca ma ia pe sus, doar, doar sa ies din casa.

E atat de frig in aerul rasaritului de toamna, iar lumina imi provoaca dureri. Inchid ochii si pasesc copilareste pe cararea incadrata de multe flori mov. Ma impinge de la spate si ma cearta ca e prea tarziu si drumu-i lung. Parintii mei raman in usa zambind complice.

Ma urc in masina langa el. Acum e cald si muzica e buna. las capul pe umarul lui pentru o secunda si se zbarleste la mine c-as fi lenesa si sa ma trezesc. dar cum m-as putea trezi fara o cafea, fara o tigara...

- Rezista pana dupa-amiaza, n-ai sa mori.
- Ce cosmar!

Ma asez cat mai comod, inchid ochii si in timp ce bate caldura in mine, motai pe scaunul masinii. rade de mine si-mi canta, ma necajeste si nu ma lasa sa adorm. Privesc printre gene cum sat dupa sat el e tot mai frumos. E sacaitor, enervant, dar le face pe toate cu ochii razand. Probabil pielea lui maslinie si respiratia nervoasa, sau lumina diminetii, nu stiu, insa incep sa-l vad altfel.

Mergem kilometri buni, cand prin sate, pe drumuri pietruite, cand prin orase aglomerate si agitate. Se joaca frumos si nu ma dau ci raman artagoasa. Adevarul e ca mi-e atat de somn... De departe se vede o padure uriasa. Drumul e pietruit insa denivelat. In sfarsit tacere in masina si-mi place. Indicator ce ne arata ca mai sint 2 kilometri pana la destinatie. facem stanga prin padure, pe un drum anevoios. Conduce incet si-si incordeaza ochii, atent la toate cele. Padurea e inca verde desi pe jos, un covor de frunze ruginii si-au gasit sfarsitul. Aerul tare imi intra in plamani si ma-nfior. E inceputul toamnei.

Vreau o tigara, ma inec de atata aer curat. Cu glas bland ma-ncurajeaza sa rezist. Trecem printr-o poarta uriasa de piatra. Uit de fumat si ascult cu atentie. Sunetul clopotelor rasuna in toata padurea, pasarile au tacut. Urcam o panta abrupta si o vad. Manastirea Gorovei. In toata viata mea n-am vazut un loc mai frumos. Am ramas fermecata instant. O poarta mare de fier forjat, frumos decorata prin care trecea lumea cu capul plecat. Femeile si copiii, barbatii si calugarii.

Pasesc pe pietrele din curte invaluita de zgomotul sacadat al atator pasi. cantece religioase imi incanta sufletul. E plin de straturi de trandafiri infloriti. Chiliile sint impodobite cu muscate.

Intru... Ascult... Ies... (IMPOSIBIL DE DESCRIS)

Zau ca nu mai vreau sa scriu cum m-am lasat purtata de mirosul merilor din livada alaturata. Un drum nepietruit pe langa gardul manastirii, o livada mica si rara in mijlocul padurii, la dreapta exact sapte case, cum o fi sa locuiesti in salbaticia asta? Doua vite si un cal pasteau in praful drumului, o babuta cu catelul dadeau ocol casei, un mos c-o palarie verde de padurar era prin curtea sa. In rest, pustiu. O cucuvea a spart linistea, graurii o urmeaza si in scurt timp o larma asurzitoare imi sparge timpanele.

Mirosul halucinant de mere si iarba uscata ma moleseste. Ma asez cu fata spre cer si bratele larg deschise. Mi-e atat de bine ca as vrea sa imbratisez cerul.

Fornet de haine si pasi grei pe iarba uscata, m-am speriat. Imi zambeste bland si-mi intinde un mar. Are fata lata, cu o frunte lata, cateva fire rosii si zbarlite alcatuiesc o barba, ochii clari licaresc in aceeasi culoare ca a cerului. Iau marul si musc cu pofta. Mi se impanzeste gura cu un lichid dulce-acrisor. E zemos, e cel mai bun mar pe care l-am mancat vreodata. Tanarul calugar se aseaza langa mine. Scoate si el un mar si-l musca incet, ia bucati mici si le mesteca bine.

- E mai bun asa?

Nu-mi raspunde si nici nu cred ca m-a auzit. Imi mai da un mar. Nu stiu exact cate mere am mancat fara sa scot un cuvant, insa nu m-as fi oprit daca cel care m-a adus in locul acesta minunat n-ar fi sunat sa ma certe c-am disparut nu stiu unde si ca ii e foame si unde sint si sa apar acum.

M-am ridicat si i-am spus la revedere. Mi-a zambit doar si s-a intors la merele sale.

Urc in masina cu parere de rau ca plec de aici.

- Acum ia o tigara.
- Nu vreau !
- Bine.

Ma culc pe bancheta din spate. Masina se leagana din cauza drumurilor romanesti. Adorm.


-va urma-