marți, 16 martie 2010


Chiar daca trebuia sa se intample de multa vreme, tot cred ca era nevoie sa mai astept. Probabil ca este o greseala teribil de nefericita, insa daca tot s-a intamplat ma bucur si gata. La cata pasiune si nebunie clocotea nu cred ca ar fi rezistat cineva fara sa rupa salbatic bucati mari de placere. Mi-e mila acum de el, l-am ranit dandu-i si luandu-i ceea ce nu era inca indreptatit sa guste.

Tremuratul si nesiguranta din vocea lui ii tradau frica, nesiguranta miscarilor, freamatul, salbaticia privirii, ochii mari iesiti din orbite, de neinchipuit. Folosit si dat afara, s-a supus domestic pentru cateva minute. Il simt cum se bucura si regreta, cum se macina fara a mai avea iesire. Imi pare rau ca a trebuit sa-i fac asta, dar nu am rezistat. Si nici el nu a mai avut puterea de alta data de a se opri sau chiar de a ma refuza subtil. Nu stiu cauza, dar simt efectul.

Superb, dureros de bine. Eu, cea flamanda dupa simtiri, ma vad prea plina. Dupa atata foame m-am hranit cu prea mult, prea tare, prea bun pentru cat rezistam. Daca eu, cea cu experienta si initiativa ma simt astfel, atunci el? Saracul, ce mila ma cuprinde si pe cat de fericita, pe atat de speriata caci el e inspaimantat si socat de ce-a patit. O sa-l doara tare si parca asta nu e asa de rau pana la urma, caci creste, chiar daca fortat, dar se transforma cum vreau si cum ma astept. Copilul meu superb m-a invatat asa cum l-am invatat si eu, dar mai ales am invatat impreuna, am experimentat o data atatea lucruri ce oamenii nu le-ar face in mod normal. Cat imi place ca am gasit pe cineva caruia nu-i pasa cat risca si ce face atata timp cat ii aduce placere. Un alt dependent de adrenalina, un alt nebun si l-am gasit !

Niciun comentariu: