Ma chinui sa-mi recapat "forma" sau mai degraba sa-mi recapat rezistenta. Tigarile, sedentarismul m-au transformat intr-un adevarat "soricel de calculator" desi nu cred ca exista expresia asta. Am inceput de luni ca tot omul ce se vrea normal. L-am pacalit pe fratele meu sa ma insoteasca si am reusit sa fac primul kilometru de alergare. Plamanii mei faceau spume si dadeau sa-mi iasa afara din piept, insa contrar asteptarilor, dupa ce am facut un dus acasa m-am simtit mai plina de viata ca niciodata. A doua zi n-am reusit sa pacalesc pe nimeni sa vina cu mine asa ca m-am dus singura. Am respirat corect, am facut pasi marunti si am reusit sa alerg 1 km si jumatate. "E bun", zic eu. Astazi am plecat cu gandul sa alerg 2 km si iata-ma acasa dupa un dus minunat. Sunt atat de vie! Maine trebuie sa parcurg 2km si jumatate. Sunt tare curioasa pana unde pot sa ajung.
Singura mea temere este sa nu patesc ca si anul trecut cand, desi am ajuns la al patrulea kilometru pe zi, m-au lasat genunchii si nu am mai putut continua. Daca ajung la 3 km pe zi nu mai ridic stafeta ci schimb locatia, am auzit ca pe iarba este cel mai bine.
