Daisypath Wedding tickers

sâmbătă, 26 septembrie 2009

Cum nu stii niciodata ce se poate intampla

Ma hranesc cu simtiri. Sunt mica si goala, iar trupul mi-e moale. Nevoia asidua de a simti pentru a trai ma mistuie. Doare lipsa pasiunii, ma inebuneste pe nesimtite si ma transforma in acea fiara de care m-am temut dintotdeauna. Foamea salasluieste in trupul meu slab, imi intra sub piele, se scurge prin vene, taie carnea, imi sfarama oasele. Durerea e insuportabila, crizele sunt tot mai dese. Pana si visele ma chinuie. Numai asta noapte rupeam bucati proaspete din carnea celor ce-ar trebui sa ma hraneasca. Totul era plin de sange ce clocotea din cauza furiei mele. Fericita si oarecum razbunata imi lingeam degetele de lichidul cald. Insa se regenerau si doreau sa ma atace. Din nou ii sfartecam. Fara odihna de atatea nopti. Nu stiu cat voi rezista. De unde atata pofta de sange, cum e posibil ca atata violenta sa salasluiasca in subconstientul meu? Ma trezesc obosita, imi strang sotul in brate, il mangai, il sarut, el maraie si-l las sa doarma. Caut pasiunea in agenda de telefon si disperata, n-o gasesc. Foamea ma conduce. Nu ma mai pot opri , desi cu ultimile forte imi infranez pornirile. E tot mai greu sa traiesc ca o persoana normala, foamea imi distruge prefacatoriile. Acum mi-e frica sa nu fiu descoperita.
Cu greu citesc un text despre dragoste. De ce nu putea sa fie unul despre politica? Ei ma asculta cu atentie, isi dau cu parerea si zambesc cu subinteles. Sunt fericiti, le stralucesc ochii. Mi-e mai bine. Surad si eu, le vorbesc si ma trezesc intr-un ropot de aplauze. Unul dintre ei spune ca ma invidiaza. Ma intristez, fac liniste si las sa curga ora dupa ora. Sunt amortita. Telefonul imi reda mesaje pasionale, salbatice, chiar murdare. Cineva incearca sa ma sensibilizeze pintr-o metoda socanta. Citesc si mi-e rau, nu-mi place desi este exact ceea ce credeam ca am nevoie. Nu m-am inselat, doar ca doream ca acele cuvinte sa vina de la sotul meu.
Ma mobilizez. Teatru. Zi internationala. Activitate. Festivitate. Protocol. Ma dor picioarele. Tocurile sunt prea inalte, incaperea prea animata. Vreau acasa, vreau in bratele sotului meu, am nevoie de sarutul lui. De parca as suge energia din el, astfel reusesc sa nu ma daram. Nu ma satur pe deplin infruptandu-ma din el, insa imi pot lua energia necesara de a mai face un pas in cautarile mele bizare ce par a nu mai avea finalitate.
Dupa o astfel de zi trebuia sa se intample, trebuia sa fiu acea "eu", fiara de care ma tem s-a trezit. Am insistat, am spart o oglinda la insistentele lui. De-a lungul bratului sau, o fasie rosie de sange ce clocoteste. Apuc cu nesat, sug si gem in timp ce viata din trupul lui ajunge in mine. Obrajii tineri ii sunt rosii si tremura, ma uit la el pe sub gene si aproape ca mi-e mila. Insfac taietura cu dintii, strang si mi-e gura plina de sange. Se lasa pe spate si-mi permite. Dupa cateva inghitituri ma intreaba daca imi ajunge. Nu m-am saturat, dar ma opresc. Ma ridic, il trag dupa mine. L-am facut al meu cu totul. Inima imi bate puternic.
Acum sunt plina...

3 comentarii:

Anonim spunea...

Vine o zi ... cand niciodatda nu stii ce se poate intampla. Sunt acolo .......

scumpelulno1 spunea...

regret ca nu te-am crezut !
taie ... ucide ...
esti libera sa faci ce poftesti !
fara mila !

Anonim spunea...

Te joci cu mine
Cum primavara
Cu ciresul inflorit !…
Mai in gluma,mai in serios,
Jocul iubirii ne leaga,
Prin el ne destainuim unul celuilalt ;
Mai incalc legile sale,
Te mai faci ca nu vezi
Cand ma insel intr-o floare
Cu petale cu sot,
Ma dojenesti cu o frunza in plus,
Cu o raza in minus ;
Ma las in voia ta si-mi pare
Ca totul se petrece
Prea repede,spre inserare,
Cand vine un vant
Si te striga
La culcare…


Iar eu raman nemiscat,
De teama ca nu cumva
Tremurandul meu dor
Sa-ti destrame visul,
Sa-mi risipeasca inflorirea…


Prin chiar acele petale
Care ti-ar trebui dimineata
Sa reincepi,cu nerabdare,
Jocul.

Mereu la indemana ta! Mereu mai bun.