Cornuri cu artistul

Ce trezire ciudata, puteam sa jur ca e dimineata. Stiu ca m-am foit multe ore fiindca nu mai aveam somn si l-am tot ghiontit insa nu s-a suparat, desi avea ochii mici cu lacrimi de somn ii ardea a joaca. Ma acuza ca "o caut" si cum am tot negat am fost pedepsita minunat. Am coborat prima din pat fiindca micul dejun nu se face singur. Ei bine a fost o masa de dimineata-amiaza amuzanta. Nici nu mai conteaza ca afara e urat si ploua fara oprire, in casa mea e soare, iar cocosul si gaina canta a sarbatoare.

Ramasa iar singura s-a intunecat, nu-mi place sa raman in casa goala fiindca ma apuca niste ganduri si niste sentimente stranii. Ma intristez si-mi vine sa iert toti idiotii din lume, poate asta nu e asa rau pana la urma.

Nu se mai opreste ploaia si astazi n-am iesit din casa. De trei saptamani plang de frica acestor zile libere, nu am ce face cu ele, simt o nevoie asidua sa-mi ocup timpul cu ceva. Mi-a povestit ca asta noapte vorbeam prin somn ca si cum eram la serviciu. Dragut. Macar de n-ar bate vantul asa puternic as putea folosi umbrela...

Ascult muzica si ma plimb din camera in camera, ma chinuie plictiseala. Trag din dulap blugii mei rock, atarn la gat o sfoara neagra, maioul cel mai decoltat, haina militareasca, cizmele baietesti si haina mea din piele neagra, imi prind parul intr-o coada, trag umbrela dupa mine, incui usa si ies in ploaie. Aerul e minunat, oricum nu suportam zapuseala din zilele trecute. Sun o amica s-o anunt ca trec pe la ea si hai prin ploaie si prin vant ca un soldat pe front.

Strazile sunt pline de apa, iar umbrela nu ma prea ajuta fiindca vantu-mi sufla ploaia-n fata. Acum e momentul in care incep sa ma intreb de ce am sunat-o tocmai pe A. ce sta in cealalta parte a orasului. In fine, o plimbare imi va face bine.

Nu stau mult la ea fiindca nu-mi plac vizitele lungi. Ies iara in strada si in pas alergator ma indrept spre parc, as vrea sa fac niste poze acolo. In drum trec pe langa o brutarie, miroase atat de frumos... Ma gandesc ca ar fi placut sa ma-nfrupt din cateva cornuri alaturi de sotul meu. Il sun, e la teatru. Imi imbii "artistul" cu dulcegarii ca "vanilie", "ciocolata", "caise"etc. ii spun unde sunt si inchid telefonul. In brutarie intru in criza cand vad ca nu mai au cornuri. Ma linisteste vanzatoarea spunandu-mi ca sunt aproape gata. Astept... doamna imi impacheteaza comanda, iar sotul claxoneata in strada... mi-a iesit!...

Mergem in aceeasi cafenea de atatia ani, parca suntem acasa. Salutam lumea, Bebe rade si pregateste deja bauturile fara sa ne mai intrebe ce vrem. Ne asezam comod pe canapea, desfac pachetul si-i servesc cornurile aburinde abia scoase din cuptor. Ce noroc pe mine astazi, sunt atat de fericita. Am plutit pana acasa, m-a condus pana in fata usii ca atunci cand eram mici, m-a sarutat si mi-a zis sa fiu cuminte, a plecat... Acum ce fac? Mi-e dor de el.