Amintirile unei copile ( II )

Cred ca dupa inca doua veri trecute, pe acelasi drum prafuit, copila se plimba scaldata in soare, bucurandu-se de fusta ei cea noua. Zambetul ii incoltea fara voie pe buzele ei, iar obrajii ii ardeau. Imprastia praful si se parea ca pluteste prin norii ce se formau. Nici nu banuia ca el avea sa apara si sa rada de ea fara rautate. Copila se simti lovita si se rasti la el. Si acum tin minte cum a strigat "Nu vezi ca esti de insurat? de ce te legi de copiii ca mine?" El a tot ras si a plecat asa lasand-o in urma.

Spre seara, fata si-a amintit de acel loc fermecat si parca un dor nebun o impingea sa-l viziteze iara. Nu rezista ispitei, iar cand soarele inrosea cerul spre apus, ea ajunse acolo plina de spaima. Fiindca apusul o fermeca , se aseza pe iarba moale si cu privirea pierduta cerceta schimbarile cerului. Un nechezat puternic o trezi din visare. Nu avu curajul sa caute de unde vine zgomotul, doar fugi pana in varful dealului . Sub rochita subtire de vara, sanii mici si goi se zbateau sa iasa afara. Ajunsa sus, picioarele ii intepenira.

Usor, ca prin vis, isi intoarse privirea, iar pe malul apei, din cauza luminii ce ii batea in ochi, distinse doua umbre ce infatisau un manz si stapanul sau. Era ca in basmele sale cu zane, cavalerul era acolo si astepta. Nu putea sa rateze asa ceva, astfel, cu pasii mici cobora valea. El astepta nemiscat, nu scoase nici un sunet, parca simtea frica ei. Tinea manzul de capastru, mana sa puternica reusea sa-l stapaneasca, iar ea era tot mai vrajita de imaginea ce avea sa-i fie dezvaluita odata cu apropierea ei. Conturul barbatului cu umerii lati cu bratele tari si frumoase, curbele calului, alcatuiau toata frumusetea lumii. Pasii au tot condus-o pana cand ochii ei l-au putut distinge bine. Si l-a vazut pe el, cel care a ras de ea pe drum, cel care dintr-o joaca i-a scris "te iubesc" doar sa nu mai planga. Un val de caldura ii clocoti sangele si ii facu trupul sa tremure. Atunci el ii zise "buna seara" cu un glas apasat si iritant pentru urechile ei. "Cine esti tu?" o intreba baiatul si ea raspunse "nu e treaba ta ! " si a plecat dezamagita de descoperire.

O noapte alba, o alta zi obisnuita, pana cand pasii au condus-o iarasi in acelasi loc. El astepta linistit, intins pe iarba, iar manzul pastea alaturi. la vederea lui , sentimente necunoscute au invaluit-o si a plecat, nu a avut curaj sa se apropie. "Nu am sa ma mai intorc", a zis fata.

O alta zi fierbinte de vara, numai buna de o baie la iaz. Grupul galagios a pornit de-a valma spre apa. Glume, tipete, rasete, glasuri de baieti si fete se auzeau in toata valea. Hainele sareau in stanga si-n dreapta, zgomotul apei ce imbratisa trupurile tinere inveseleau cerul, atmosfera era de vis si veselie. Fata inota, zambea, traia. In nebunia momentului ea se hotara sa treaca iazul in inot. Cei de pe mal o incurajau, iar ea nici ca a mai stat pe ganduri si pleca sa taie valurile usoare. Inotul mereu a fost placerea ei, asa ca intr-o adevarata desfatare isi infinse bratele in apa si inainta asemeni unui peste fara sa priveasca in urma. Dupa o vreme de inotat, pe la mijlocul apei, se lasa pe spate si pluti privind norii albi si pasarile ce-i zburau deasupra capului. Nu a auzit tipetele celor de pe mal si nici nu avea cum. La o distanta considerabila de uscat, cufundata in vise si fericita, nu ar fi acceptat ca nimeni sa o distraga.

Atunci trupul ii fu invaluit dintr-o data de o apa rece ca gheata, soarele nu mai ajungea la ea, iar bratele nu o mai ascultau. Curentii apei o imbratisara strans si fundul apei dorea sa-i atinga faptura. Cu ultimile forte se intoarse si incerca sa scape. Tot zbatandu-se fara rost, un brat cald o apuca de umar zicand "hai". Ea il urma, inotau amandoi in liniste. Rusinata se lasa condusa de el in tacere. Ajunsi in partea cealalta a iazului el o prinse de mijloc si o aseza astfel incat picioarele ei atinsera pamantul malos. Frisoanele o cuprinsera, apa i se scurgea pe trupul ud, vantul incepu sa bata, iar valurile ii mangaiau abdomenul. El o privea fix si ochii lui pareau ca o certau. " Ce-a fost in capul tau?" Si iarasi liniste. "Tremuri, hai sa iesim din apa." "Nu." Mirat el o cuprinse, iar in lumina apusului ei doi pareau ca unul. Din cealalta parte se auzeau tipete de veselie, rasete, iar ei stateau asa incremeniti, uitati de lume parca.

Soarele aproape ca plecase dupa deal. "Pana ajungem dincolo in inot va fi intuneric, ti-e frica?" " Nu, hai s-o facem." Fara sa se gandeasca prea mult, ei au plecat in inot, iar cand au ajuns dincolo, prietenii i-au aclamat puternic.

Amintirile unei copile ( I )

Nimic in lumea asta nu ma face sa ma simt mai implinita decat un sentiment sincer ce-mi este adresat. Mereu am zis ca dragostea nu conteaza, si totusi... suntem facuti din dragoste. Iubirea pare sa fie esenta noastra.



Intr-o zi fierbinte de vara, copila se plimba alene prin praful drumului de tara. Mintea sa de doar 10 ani visa la papusi, printese si magie. Era inconjurata de dragostea parintilor, grija bunicilor si nu de multa vreme un fratior i-a umplut zilele. O viata ireala, lipsita de griji, cu zambete sincere, cu inima pura, cu trupul plinut si zburdalnic. Atat era de vorbareata... si orice nazbatie a ei era atat de dulce... ca orice copil iubea animalele, fuga de-a lungul campului, praful, aerul, apa, desi parca nu era constienta de acestea.



Parca acum imi joaca in fata ochilor acea copila. O vad facand mancare in oala cainelui si impartind apoi prietenilor din munca sa. Nu pot uita fuga prin lanurile de grau, fara oprire, fara oboseala, urme ale acelui sentiment au ramas inca in memoria mea. Nimic in viata copilei nu era banal si cu toate acestea nimeni nu s-a gandit nici atunci si nici acum ca destinul o va calauzi spre trairi greu de imaginat.



La varsta aceea frageda a auzit de "intalnire" si aplecat sa vada cum este. A ajuns in locul de vis unde iarba e mai verde decat oriunde, unde apa o inconjura... Mireasma florilor au adormit-o si atunci visele au venit aratandu-i ce va urma. Tenebre, umbre, stafii, fete necunoscute, rautate, groaza, un vis pe care niciodata nu-l va uita si mereu se va intoarce la el. Se trezise plangand, dar el o prinse de mana si o privi dulce. Printre sughituri si lacrimi il vedea cum din chibrituri el ii scria "te iubesc" pe nisipul lasat in urma de apa. Ceva din el a speriat-o si mai mult, atunci o lua la fuga si nu se opri pana acasa. Nu mai trecu pe acolo multa vreme, iar pe el nu avea sa-l vada

inca multe zile de acum.

Chinul meu... cel de toate zilele.

Razboiul din inima mea lasa victime.Atrag in acest macel ce ma mistuie, oameni nevinovati si oricum as actiona e imposibil sa-i mai salvez. Trebuie sa aleg, sa lupt pentru a merge pe o carare dreapta. Sunt satula sa pasesc pintre pietre si spini, insa ce cale sa urmez? Nici lacrima, nici ruga nu-mi indruma pasii. Nici dragostea nici ura nu-mi dau un tel. Ma intreb cat vor mai rezista, cat vor mai inghiti cei din jurul meu. In acest moment tot ce-mi mai pot dori este linistea.

Am pierdut-o demult. Sunt ani multi de cand m-am condamnat la viata pe care o duc. Ma simt cu sufletul sfasiat si vandut acelui blestem. Am ochii inchisi, nu mai aud si nu mai simt, imi chem speranta insa ea nu-mi raspunde. Nu mai am nimic... sau poate am prea multe. Capul imi vajaie, ochii imi ard, urechile-mi pocnesc si inima-mi sangereaza. Trupul mi-e slab si sufletul cenusa, nu vad nici o mana capabila sa ma ridice. De ce sa ma agat? Ma scufund intr-o realitate morbida, plina de monstrii mei si de zamislirile unui suflet neimpacat. Nimeni nu-mi aude tipatul, nimeni nu ma alina, ma voi macina... si ce folos? Imi vreau speranta inapoi, mi-e dor de bucuria de a trai, tanjesc cu disperare dupa tihna de odinioara. Vine inca o zi si odata cu ea va incepe un alt episod al acestor scene de groaza. Nimeni nu poate deschide lacatul temnitei in care am fost ferecata acum multi ani.

Si parca nici nu mai astept, sunt fara simtiri, doar inima o mai am, dar si aceasta se mistuie. Mi-e atat de frica de ce va urma, iar groaza mea creste cu fiecare zi.

Povesti de neadormit copiii

Nu mai dorm copiii, caci visele adultilor pornesc de-a valma si impanzesc precum intunericul; tenebrele celor mai inspaimantatoare creaturi ale imaginatiei imbolnavite de cotidian pornesc desfranandu-se in spatele oricarui ochi bland ce te priveste. Minti bolnavicioase ascunse in spatele unei fete zambitoare te biciuiesc. Se desfata furia in noi, iar noi acceptam, ne supunem deoarece omul nu e invatat sa se multumeasca cu ceea ce are. Mereu "MARILE SPERANTE" ne slabesc si ne conduc spre drumuri accidentate, fara sfarsit. cei puternici vor intelege, chiar daca va fi prea tarziu si in ultimul lor moment se vor cai.