Amintirile unei copile ( II )

Cred ca dupa inca doua veri trecute, pe acelasi drum prafuit, copila se plimba scaldata in soare, bucurandu-se de fusta ei cea noua. Zambetul ii incoltea fara voie pe buzele ei, iar obrajii ii ardeau. Imprastia praful si se parea ca pluteste prin norii ce se formau. Nici nu banuia ca el avea sa apara si sa rada de ea fara rautate. Copila se simti lovita si se rasti la el. Si acum tin minte cum a strigat "Nu vezi ca esti de insurat? de ce te legi de copiii ca mine?" El a tot ras si a plecat asa lasand-o in urma.

Spre seara, fata si-a amintit de acel loc fermecat si parca un dor nebun o impingea sa-l viziteze iara. Nu rezista ispitei, iar cand soarele inrosea cerul spre apus, ea ajunse acolo plina de spaima. Fiindca apusul o fermeca , se aseza pe iarba moale si cu privirea pierduta cerceta schimbarile cerului. Un nechezat puternic o trezi din visare. Nu avu curajul sa caute de unde vine zgomotul, doar fugi pana in varful dealului . Sub rochita subtire de vara, sanii mici si goi se zbateau sa iasa afara. Ajunsa sus, picioarele ii intepenira.

Usor, ca prin vis, isi intoarse privirea, iar pe malul apei, din cauza luminii ce ii batea in ochi, distinse doua umbre ce infatisau un manz si stapanul sau. Era ca in basmele sale cu zane, cavalerul era acolo si astepta. Nu putea sa rateze asa ceva, astfel, cu pasii mici cobora valea. El astepta nemiscat, nu scoase nici un sunet, parca simtea frica ei. Tinea manzul de capastru, mana sa puternica reusea sa-l stapaneasca, iar ea era tot mai vrajita de imaginea ce avea sa-i fie dezvaluita odata cu apropierea ei. Conturul barbatului cu umerii lati cu bratele tari si frumoase, curbele calului, alcatuiau toata frumusetea lumii. Pasii au tot condus-o pana cand ochii ei l-au putut distinge bine. Si l-a vazut pe el, cel care a ras de ea pe drum, cel care dintr-o joaca i-a scris "te iubesc" doar sa nu mai planga. Un val de caldura ii clocoti sangele si ii facu trupul sa tremure. Atunci el ii zise "buna seara" cu un glas apasat si iritant pentru urechile ei. "Cine esti tu?" o intreba baiatul si ea raspunse "nu e treaba ta ! " si a plecat dezamagita de descoperire.

O noapte alba, o alta zi obisnuita, pana cand pasii au condus-o iarasi in acelasi loc. El astepta linistit, intins pe iarba, iar manzul pastea alaturi. la vederea lui , sentimente necunoscute au invaluit-o si a plecat, nu a avut curaj sa se apropie. "Nu am sa ma mai intorc", a zis fata.

O alta zi fierbinte de vara, numai buna de o baie la iaz. Grupul galagios a pornit de-a valma spre apa. Glume, tipete, rasete, glasuri de baieti si fete se auzeau in toata valea. Hainele sareau in stanga si-n dreapta, zgomotul apei ce imbratisa trupurile tinere inveseleau cerul, atmosfera era de vis si veselie. Fata inota, zambea, traia. In nebunia momentului ea se hotara sa treaca iazul in inot. Cei de pe mal o incurajau, iar ea nici ca a mai stat pe ganduri si pleca sa taie valurile usoare. Inotul mereu a fost placerea ei, asa ca intr-o adevarata desfatare isi infinse bratele in apa si inainta asemeni unui peste fara sa priveasca in urma. Dupa o vreme de inotat, pe la mijlocul apei, se lasa pe spate si pluti privind norii albi si pasarile ce-i zburau deasupra capului. Nu a auzit tipetele celor de pe mal si nici nu avea cum. La o distanta considerabila de uscat, cufundata in vise si fericita, nu ar fi acceptat ca nimeni sa o distraga.

Atunci trupul ii fu invaluit dintr-o data de o apa rece ca gheata, soarele nu mai ajungea la ea, iar bratele nu o mai ascultau. Curentii apei o imbratisara strans si fundul apei dorea sa-i atinga faptura. Cu ultimile forte se intoarse si incerca sa scape. Tot zbatandu-se fara rost, un brat cald o apuca de umar zicand "hai". Ea il urma, inotau amandoi in liniste. Rusinata se lasa condusa de el in tacere. Ajunsi in partea cealalta a iazului el o prinse de mijloc si o aseza astfel incat picioarele ei atinsera pamantul malos. Frisoanele o cuprinsera, apa i se scurgea pe trupul ud, vantul incepu sa bata, iar valurile ii mangaiau abdomenul. El o privea fix si ochii lui pareau ca o certau. " Ce-a fost in capul tau?" Si iarasi liniste. "Tremuri, hai sa iesim din apa." "Nu." Mirat el o cuprinse, iar in lumina apusului ei doi pareau ca unul. Din cealalta parte se auzeau tipete de veselie, rasete, iar ei stateau asa incremeniti, uitati de lume parca.

Soarele aproape ca plecase dupa deal. "Pana ajungem dincolo in inot va fi intuneric, ti-e frica?" " Nu, hai s-o facem." Fara sa se gandeasca prea mult, ei au plecat in inot, iar cand au ajuns dincolo, prietenii i-au aclamat puternic.