duminică, 11 ianuarie 2009

Plangeam la propria-mi inmormantare

Cu capul plecat, cu ochii tristi si mut tu imi stateai la capatai. Bocitoarele zguduiau aerul de jale, insa tu nu le auzeai. Mi-ai atins sicriul si il mangaiai usor. Ti-am trecut din nou prin fata ochilor. Dansam ca ultima data. Zambesti. Lasa-ma sa-ti mangai iubitule parul alb. Eu tot blond il vad. E bine ca nu ma jelesti, stii ca te astept.

Picioru-mi aluneca spre groapa. ma prind de mana ta. Strangi pumnul si ma prinzi. Lumea te crede doar indurerat, de fapt tu ma salvezi pentru nu stiu a cata oara. Ma ridic si te strang la piept. Nu-ti mai pot da drumul. Bratele mi-au imbatranit, dar cu acelasi drag te tin. Ti-e fata plina de cute, nu e nimic, te vad frumos. Copiii si nepotii stau in juru-ti si acum ii privim impreuna pe toti. N-a fost in zadar.



Lasa-ma sa-ti mai sarut ochii albastri pentru ultima data... Nu-mi atinge buzele, stapanaste-te ! Ai rabdare, va veni si timpul tau. Nu poti ramane singur? Ah, inteleg... Atunci saruta-ma, iubitul meu sot, vie sau moarta sunt doar a ta...

4 comentarii:

Florin spunea...

superb .....fff frumos :X

bibi spunea...

cum zicea Florin: "superb"
putin spus...

Anonim spunea...

de adorat !!! :P

Linde-monA spunea...

Foarte frumos, dar si foarte trist.