Gelozia

Am un prieten gelos. Cu totii am cunoscut veninul acestui sentiment macar o data-n viata si am reactionat fiecare cum am putut, insa gelozia nu face decat sa arate tot ce poate fi mai rau in noi. Si eu am fost geloasa in momentul in care eram prea cruda, cand inca era prea devreme sa fiu sigura pe mine si mi se parea ca totul mi se cuvine. Afland de gelozia acestui personaj, m-am apucat sa studiez cazul, nu doar sa vad de ce acest prieten isi cere drepturi pe nedrept, ci sa studiez faptul ca atare.

A infinge gherutele in cineva pana la sufocare mi se pare cea mai mare tampenie. Chiar daca ai motiv sa fii gelos, mai bine pastreaza-ti energia sa arati ca esti mai presus. Insa daca e vorba de gelozie gratuita trebuie tratata imediat. Gelozia nu este decat recunoasterea dependentei fata de ceva a cuiva si mai rar de cineva pur si simplu.

Gelozia poate fi cea care se bazeaza pe nesiguranta de sine, cea care priveste nesiguranta in partener si cea constructiva, adica implicarea, ceea ce-mi place. Daca iubesti e normal sa fi gelos, insa abtine-te caci crizele nu fac decat sa indeparteze ceea ce crezi ca e de drept al tau. Violenta verbala sau fizica e un adevarat semnal de alarma. Daca permitem n-o sa-l ajutam niciodata pe cel afectat sa-si revina. Discutiile calme si indeajuns de explicite ar trebui sa ajunga.

Deci, controlati-va sau aveti rabdare cu cei "bolnavi". Cu mult calm si rabdare totul poate fi readus la linia de plutire, daca nu cumva vei simti ca zbori dupa ce problema va fi rezolvata. ( Avean 15 ani cand l-am cunoscut pe sotul meu, si-l vedeam asa frumos, doream sa ma vada doar pe mine. El avea 17 ani si am stiut mereu ca-i plac mai mult decat orice fata ce se perinda prin fata ochilor. Si totusi, nu suportam sa se uite la altcineva, fereasca ... sa zica ceva frumos despre alta. Alarmata de nodurile din stomac m-am dus la tata sa-i cer parerea. El e un om formidabil, un prieten de nadejde. Atat de frumos mi-a vorbit, atata calm in glasul lui, atata forta de convingere, incat m-a tratat instant. Nu spun ca nu am mai simtit fiorul, insa mereu e tata in sufletul meu si ma calmeaza. Nimeni nu a simtit vreodata ca as putea sa fiu geloasa. Daca el este langa mine, o face fiindca vrea, nu pentru ca l-as santaja cumva. Ah, si sa nu uit, nici eu nu am simtit vreodata gelozia sotului meu :) )

Henri-Frederic Amiel spunea ca gelozia este un lucru teribil; seamănă cu iubirea, dar e contrariul ei; nu vrea binele obiectului iubit, ci dependenţa lui şi triumful asupra lui. Iubirea este uitarea de sine; gelozia este forma cea mai pasionată a egoismului, exaltarea eu-lui, despot, exigent, vanitos, care nu poate să se uite şi să se subordoneze.