luni, 3 august 2009

Doar asa... in varf de munte cu gandul departe...

Mi-a intrat in casa. Nici nu mi-a zambit, nici nu m-a intrebat de bine. Si-a vazut de treaba si nu s-a incumetat sa ma priveasca. Era frumusel, cu un trup bine legat, parul tuns si aranjat cu atentie, cu ochii mici si negri, cu pielea maslinie, aproape ca mi-a atras atentia. L-am tot incurajat sa-mi vorbeasca si rusinos, in fraze scurte, mi-a raspuns. A mai venit la mine si l-am intrebat de una, de alta, pana cand, aflandu-ne singuri, mi-a prins umerii lipindu-ma de perete. Primul sarut, scarbos, balos, simteam ca-mi vars matele afara. Mainile lui erau prea mari si prea paroase, pielea prea neagra si avea un miros urat de uleiuri si transpiratie. Nu l-am respins in mod direct, dar m-am ferit sa nu se mai intample.

A mai venit, si-a prins curaj si parca din plictiseala si un pic fortata, m-am vazut aproape zilnic gustand din el. Balos, urat mirositor, pleca si ramaneam cu gust amar, pana intr-o zi cand, parca era mai dulce. Eram suparata din cine mai stie ce motiv si singura prin casa. Imi vedeam de ale mele cand iar a aparut. A adus bere, multa. Am baut sa-l pot vedea si alcoolul m-a facut sa-l vad altfel. M-am lasat inghesuita si atinsa si mi-a placut. Era dupa amiaza cand berea s-a terminat, ca si efectul ei. Era si el acolo langa mine. Ma plictisea, era cald si cum nu aveam nimic de facut, l-am tras in dormitor dupa mine. Mare-mi fu dezamagirea. De fapt acum realizez ca nici nu trebuia sa ma astept la ceva stiind cat am vazut la el pana acum.

Nu mi-am zazut de treaba, ci mi-am pus in gand sa-l fac bun. A tot venit, era ascultator, supus, nu-mi iesea din cuvant si orice i-as fi spus invata repede. Am continuat zile in sir, el ma trata de plictiseala, eu il cizelam. L-am mutat la mine oarecum. Gateam impreuna, ne spalam imtreuna, iar seara ne bagam in acelasi pat. Il invatasem sa faca dragoste. Masaje lungi si relaxante cu uleiuri frumos mirositoare, lumanari multe, materiale fine, vorbe dulci, jocuri, rasete, ajunse-se baiatul meu mai dulce decat as fi crezut. Am locuit impreuna ceva vreme, in care activitatea principala era sexul, de orice fel, de fapt nimic altceva nu ne lega. Nu era seara sa nu incepem si nu era dimineata in care sa nu cadem rupti de oboseala. Nu dormeam mult si iarasi ma trezea sa simt aerul rasaritului si sa ma iubeasca iar, asa cu ochii inchisi.

S-a intamplat ca a trebuit sa plec vreo trei saptamani, in care mi-am vazut de ale mele. La intoarcere era un adevarat animal. Se salbaticise, se transforma intr-o mica bestie. Era agresiv, sexul devenise violent, era gelos si bea prea mult. Nu-l mai chemam atat de des la mine, insa stiind cat timp am petrecut invatandu-l, si cat de bine am ajuns amandoi sa ne iubim, imi era greu sa renunt. Dupa un an eram deja prea buni. Am incercat cam tot, iar acum ne interesam de noutati ce pareau inexistente. Amanti perfecti, doar ca eu am ramas mai rece si dura oarecum. ma deranja enorm gelozia lui si simtindu-ma oarecum ingradita, am tot incercat sa-l tratez. Eu nu-l iubeam, era doar un produs al eforturilor mele. Era un bun invatacel ce-si platea acum datoriile tinandu-mi patul cald.

M-am plictisit si mi-am gasit pe altcineva, era tot mai suparat, dar cum nu doream sa-l eliberez el suporta, cu greu. A facut eforturi supraomenesti sa-si pastreze calmul si sa ramana in patul meu ca mai inainte. Zburdam cat doream si odata ajunsa acasa imi rupea trupul disperat. Ajunse-se aproape perfect. Imi permitea totul fara sa icneasca, ma conducea chiar la intalnirile mele si ma suna sa stie ca sunt bine.

Intr-una din zile a venit in casa mea mai biat decat de obicei, cu ochii tulburi si nebuni, cu umerii aceia lati prea incordati, era stramb de furie. Ce-a urmat nu pot povesti caci totul intra cu mine in mormant, dar pentru a intelege cat de cat, pot spune ca s-a razvratit. Cred ca aia i-a fost limita. Cainele a muscat mana stapanului. Nu l-am iertat niciodata. L-am mai primit langa mine, doar cand doream eu, apoi il alungam repede. Ma deranja cu insistentele lui, devenise rau si-l numeam bestie.

Eu mi-am dus viata mai departe, urmandu-mi planurile bine stabilite cu mult inainte ca el sa apara. La doi ani de cand e al meu abia daca mai conteaza ca exista. Si totusi e al meu, aruncat neglijent intr-un colt prafuit, ma mai uit cateodata la el sa vad daca mai traieste. M-as lipsi usor de povara acestei legaturi, dar in felul meu inca-mi pasa si egoista fiind n-as vrea sa se piarda munca grea ce-am depus-o sa-l fac asa cum imi place. Nu stiu ce va fi, dar aseara L-am visat desi nu l-am vazut de foarte multa vreme, o luna sau chiar mai mult. Eu sunt departe in munti, pe malul Bistritei aurii. Imi prajesc spatele la soare si ma gandesc la el. E aiurea tare. Daca nu l-as fi visat atat de clar, acum as fi ras langa ceilalti. Insa in visul meu el avea nevoie de mine, era gol si prins intr-o camera intunecata. ma striga cu glas puternic si nu putea sa ajunga la mine decat cu privirea-i prea trista.

Am sa ajung peste vreo saptamana acasa, nu stiu ce va fi si nici nu vreau sa ma gandesc. Acum plec sa ma baiesc in apele reci ale acestui rau de munte. Sper ca el e bine, eu sunt oricum.

2 comentarii:

Anonim spunea...

impresionanta povestea ! simt ca mai exista si un ...al treilea personaj !
cum suna....cealalta poveste ??? :P
"salut"

Anonim spunea...

Un zambet: Mereu eu la indemana ta. Sunt acolo