vineri, 17 aprilie 2009

Bou meschin



Pentru o clipa am avut impresia ca sunt singura si m-am intristat. Desi e casa goala si-mi tipau urechile a pustiu, mi-e sufletul plin. E plin de tine, de jocul nostru si de primavara trecuta. Nu cred ca noi am mai inaintat in timp, nu cred ca inceputul a luat sfarsit. Nu pot sa cred ca verdele a fost inlocuit de albul valului din vara. Nici nu am vreun motiv sa cred, totul imi arata ca sunt inchisa intr-o capsula a timpului alaturi de o farama din tine, fara de care tu nu-ti poti gasi linistea.

Cum nici albul nici negrul nu au capacitatea de a ma face sa-mi iau zborul, raman aici, dar nu oricum. Incoltesc si-mi infing adanc radacinile in carnea ta, iti infasor si-ti strivesc in stransoarea mea organele. Te las sa colcai si sa gemi, te fac sa zbieri si sa vrei sa suporti. Tu nu ai limite. Ce-ti mai pot face cand lacrimi de sange iti inunda obrazul si totusi ochii iti zambesc? Cata viata mai pot suge din tine cand tu invii in orice clipa? Nu pot rabda asemenea jignire. Nu te mai impotrivi mortii mele. Te faci ca rabzi pana vei avea un pic de loc in cavoul meu? Nu pacalesti pe nimeni, bou meschin.

Tu nu te-ai saturat, nu poti fi saturat asa. De-ai avea totul, tot flamand te-as numi. Stiu ce nevoi ai, am exact drogul ce te alina, dar sunt egoista si ma hranesc cu durerea ta. Te vreau taras prin balti si mlastini, vreau sa-ti vad genunchii zdreliti si colturile gurii lasate. Te vreau colorat asa cum stii ca-mi place. Vreau sa fii fiert, mai apoi copt. Vreau ca atunci cand vei ajunge in mana mea sa nu te mai egaleze nimeni. Te vreau calit si incercat, te vreau amar dupa ce ai imprastiat toata dulceata. Te vreau altfel, nici macar umbra ta sa nu mai fie sanatoasa.

Abia atunci, la capatul drumului ce ti-l intind, iti vei odihni oasele pe lespedea construita de mine cu atata daruire. Imi vei infrigura cavoul, il vei inmiresma cu exact ce a mai ramas din tine, nu-mi vei mai tine de cald, ci de urat. Vei tacea mereu caci atunci vei sti sa-mi spui totul altfel, nu vei face niciodata dragoste cu mine caci doar muritorii se iubesc astfel.

Continua-ti drumul dragul meu, lasa potecile usoare. Poti fi chiar tu invingatorul de nu te eliberezi prea devreme de crucea ce ti-am dat-o. Testeaza-ti limitele pana la absurd, experimenteaza, treci prin toate culorile, caci doar in tine vad adevaratul potential. Lasa-ne intre timp sa crestem, pe mine si pe el, amandoi iti vom fi sprijin si bucurie adevarata cand tortura se va sfarsi.

Un comentariu:

Angelo spunea...

Frumos...minunata exprimare.Banuiesc ca un ex te-a inspirat sa realizezi aceasta insiruire de vorbe,fiindca se poate observa ca nu sunt scrise aiurea :D
Apropo de "Bou meschin",pe o tema oarecum asemanatoare,am eu o poezie -> "De ce?" Probabil o vei gasi interesanta :D