Disperare

Diferenta intre a fi rau sau bun nu se masoara in felul faptelor savarsite ci in efectele acestora. Cunosc oameni ahtiati sa faca bine, religia le e stil de viata cu adevarat inradacinat in tot ce-i reprezinta. Si totusi sunt ei buni? Hm... macar incearca.

Credinta intr-un zeu nu e rationala de cele mai multe ori, insa se accepta peste tot in lume. Cei rationali sunt mai rai? In mod normal rationamentul fiecaruia e influientat in mod direct de experienta de viata a individului, adica nu poate fi un etalon. Cum poti zice ca ceva e bun si drept, cand de fapt gandidrea si solutia unui rational e doar parerea lui. Cu astea zic ca nici rationalii nu pot fi buni.

Apeland la suflet si simtirea interioara si actionand cum ne zice inima poti fi bun? Cu siguranta inima ne-a inselat pe toti, iar sa te increzi in ea, mai ales in secolul acesta, este o adevarata dovada de slabiciune.

Mai putem fi buni? Bunatatea ca o trasatura generala nu doar ca fapta de moment. Jur ca de cand ma stie pamantul n-am cunoscut nici un om bun intru totul. Sunt buni mama mea si tatal meu, fratele si sotul, mi-e buna viata in general caci nu ma plang de foame sau alte lipsuri, insa nimeni niciodata nu m-a facut sa vad bunatatea asa cum o descriu cartile sau Biblia.

Ma zbat de atata vreme sa devin mai buna si realizez cu disperare ca e imposibil. Orice bine as face cuiva se intoarce cu rau si orice lovitura primesc o pot schimba intr-un bine. Sa fie de vina acest echilibru ce actioneaza asupra tuturor?